Impozitarea progresivă: revenirea în discuție
Discuția despre impozitarea progresivă a fost reluată recent de declarațiile ministrului Muncii, Florin Manole, și ale vicepremierului Tanczos Barna, în contextul presiunilor bugetare și al nemulțumirilor legate de creșterea taxelor indirecte, în special a TVA-ului. Manole a afirmat că impozitarea progresivă ar putea constitui o alternativă corectă la majorarea TVA-ului, făcând sistemul fiscal mai echitabil. Tanczos Barna, pe de altă parte, a subliniat că nu este momentul potrivit pentru o astfel de schimbare, invocând lipsa consensului politic, deși a recunoscut că, în viitor, o asemenea măsură ar putea deveni acceptabilă.
Argumentele pro și contra impozitării progresive
Specialiști consultați de Digi24.ro au avertizat că România nu dispune în prezent de o structură economică adecvată și de o capacitate administrativă suficientă pentru a implementa eficient impozitarea progresivă. Florin Manole a explicat că acest sistem permite o taxare mai mică pentru salariile mici și pentru clasa medie, în timp ce veniturile mari ar fi supuse unei impozitări mai ridicate.
Potrivit lui Manole, majorarea TVA-ului afectează disproporționat persoanele cu venituri reduse, iar impozitarea progresivă ar funcționa corect doar dacă ar fi aplicată pe venitul globalizat, incluzând toate sursele de venit ale unei persoane.
Ce este impozitarea progresivă?
Impozitul progresiv presupune cote diferite de impozit în funcție de venitul obținut. Cei cu venituri reduse plătesc un procent mai mic, iar cei cu venituri mari sunt impozitați cu cote mai mari. Cota maximă de impozitare se aplică doar veniturilor care depășesc un anumit prag. Deși România utilizează în prezent cota unică, impozitarea progresivă nu este o idee nouă, fiind aplicată între 1991 și 2005.
Lipsa consensului politic
Tanczos Barna a menționat că impozitarea progresivă este discutată în interiorul coaliției de guvernare, dar nu există consens politic în prezent. El a adăugat că, deși poziția sa s-a nuanțat, România nu este comparabilă cu statele din Europa Occidentală, unde impozitarea progresivă funcționează într-un cadru administrativ și economic solid.
Structura actuală a impozitării în România
În prezent, România aplică o cotă uniformă de 16% pentru impozitul pe profit, taxarea muncii și impozitul pe dividende. Această uniformitate generează percepția că impozitarea progresivă ar fi mai echitabilă, deoarece ar diferenția impozitarea veniturilor mici de cea a celor mari. Deși, în trecut, cotele maxime ale impozitării progresive erau ridicate, nivelul încasărilor în această perioadă a fost mai mic comparativ cu cel de după introducerea cotei unice.
Provocările implementării impozitării progresive
Kristine Bago, auditor financiar, a subliniat că impozitarea progresivă este recomandată țărilor dezvoltate, având nevoie de o structură variată a veniturilor și de o administrație fiscală eficientă. În România, majoritatea veniturilor sunt obținute din salarii, ceea ce ar face ca sistemul să funcționeze similar cotei unice, cu 90% dintre contribuabili încadrați în prima treaptă de impozitare.
Costurile ridicate de implementare a unui sistem progresiv, inclusiv investiții în infrastructura administrativă, reprezintă un alt obstacol. Analistul Adrian Negrescu a avertizat că impozitarea progresivă ar putea însemna mai mulți bani ceruți de la salariați și ar putea determina o migrare a veniturilor mari către economia gri.
Impactul impozitării progresive asupra economiei
Gabriel Biriș, avocat specializat în fiscalitate, a criticat revenirea periodică a ideii de impozitare progresivă, sugerând că discuțiile ar trebui să se bazeze pe date obiective. El a evidențiat că, în perioadele cu impozitare progresivă, presiunea fiscală nu era îndreptată doar către cei foarte bogați, iar impozitarea viza în principal veniturile din muncă.
Concluzie
Dezbaterea despre impozitarea progresivă în România evidențiază complexitatea sistemului fiscal și provocările legate de implementarea unei astfel de măsuri într-un context economic și administrativ actual deficitare. Consensul politic și capacitatea administrativă sunt esențiale pentru o eventuală adoptare a acestei soluții fiscale.
