Reducerea dependenței de gazul rusesc
Europa a fost expusă timp de decenii la o dependență structurală de gazul rusesc, care acoperea aproximativ 45-50% din importurile de gaz ale Uniunii Europene (UE) înainte de criza din 2021. Până în octombrie 2025, această pondere a scăzut la aproximativ 11%, datorită diversificării accelerate a surselor de aprovizionare, ca urmare a utilizării energiei ca armă de către Rusia în contextul invaziei Ucrainei. Importurile de cărbune din Rusia au fost eliminate complet, comparativ cu o pondere de 52% în 2021, iar importurile de produse petroliere rafinate din Rusia au fost reduse la sub 1% din totalul importurilor UE, de la peste 42% în 2021.
Impactul GNL-ului asupra aprovizionării
Schimbarea în aprovizionare a fost sistemică, nu incrementală, gazul natural lichefiat (GNL) reprezentând 70-80% din substituția gazului rusesc. Cererea de gaze a UE a scăzut de la aproximativ 408 miliarde de metri cubi în 2021 la 330-335 miliarde de metri cubi, consolidând diversificarea și reducând expunerea globală. Spre deosebire de gazul rusesc, care a dovedit a fi o sursă de risc geopolitic, GNL-ul permite redirecționarea și revânzarea volumelor, reducând riscurile de șantaj prin afectarea aprovizionării.
Costurile importurilor de combustibili fosili
Importurile de combustibili fosili impun un cost macroeconomic semnificativ, variind între 200 și 600 de miliarde de euro anual, echivalentul a 2-4% din PIB-ul UE. Aceste resurse sunt transferate permanent în străinătate, contribuind la inflație și limitând creșterea economică. În 2022, energia a avut un impact de până la patru puncte procentuale asupra inflației din zona euro. Chiar înainte de criză, prețurile energiei în UE erau mai mari decât în rândul principalelor economii concurente, iar această diferență s-a accentuat după 2022.
Viitorul energiei în Europa
Se preconizează că, până în 2040, importurile nete de energie ale UE vor scădea cu mai mult de jumătate, de la aproximativ 50% la 26%, și ulterior la 15% până în 2050. Energiile regenerabile ar putea furniza aproximativ 75% din consumul final de energie până în 2040. Această tranziție nu doar că reduce dependența de furnizorii externi, ci și îmbunătățește competitivitatea UE prin eliminarea obstacolelor structurale generate de volatilitatea prețurilor la combustibilii fosili.
Costul menținerii status quo-ului
Costul non-tranziției, adică menținerea dependenței de combustibili fosili, reprezintă o pierdere economică persistentă pentru UE. Resursele care ar putea fi investite în infrastructură, energie curată și inovație sunt transferate în mod constant în străinătate. Această dependență afectează creșterea economică și amplifică șocurile inflaționiste, impunând măsuri monetare restrictive.
Avantajele energiilor regenerabile
Energiile regenerabile reprezintă o cale credibilă pentru industria UE de a obține energie sigură și competitivitate pe termen lung. Spre deosebire de combustibilii fosili, care sunt influențați de piețele globale, energiile regenerabile se bazează pe resurse interne, având costuri marginale aproape zero odată instalate. Pe măsură ce capacitatea regenerabilă se extinde, costurile energiei vor deveni tot mai stabile și predictibile.
Concluzie
Eliminarea treptată a gazului rusesc nu este doar o măsură geopolitică, ci și o corecție economică rațională, cu perspective favorabile pentru reducerea dependenței de importuri și stabilizarea fundamentelor economice pe termen mediu.
